bistríț (bístriță), adj. – Acidulat, acru; se spune mai ales despre o varietate de prune. Sl. *bystrĭcĭ, de la bystrŭ „rapid; iute” (DAR). Se folosește în Mold. și Trans.; cf. iute. De aceeași origine este toponimul Bistrița. adjectivbistriț
BÍSTRIȚ, -Ă, bistriți, -e, adj. (Reg., în expr.) Prune bistrițe = prune brumării. Prun bistriț = varietate de prun care produce prune brumării. adjectivbistriț
bístriț (reg.) adj. m., pl. bístriți; f. bístriță, pl. bístrițe adjectivbistriț
BÍSTRIȚ, -Ă, bistriți, -e, adj. (Reg., în sintagmele) Prune bistrițe = prune brumării. Prun bistriț = prun care rodește prune brumării. – Et. nec. adjectivbistriț
BÍSTRIȚ, -Ă, bistriți, -e, adj. (Regional, numai în expr.) Prune bistrițe = prune brumării. Prun bistriț = varietate de prun care produce prune brumării. adjectivbistriț
a veni cu pluta pe Bistrița expr. 1. a proveni din mediul rural. 2. a avea naivitatea omului simplu de la țară; a fi credul. substantiv femininavenicuplutapebistrița
Bistrița f. 1. vale și afluent cu un curs foarte repede de-a dreapta Siretului, iese din munții Transilvaniei, trece prin Bucovina și udă apoi județele Suceava, Neamțu și Bacău: 280 km.; 2. cap. județului Bistrița-Năsăud (106.120 loc.), oraș în Transilvania, numit de Unguri Besztercse, pe râul cu acelaș nume, locuit mai ales de Sași: 16.000 loc:; 3. mănăstire pe râul Bistrița în județul Neamțu, lângă Piatra, zidită la 1420 de Alexandru cel Bun, unde se și îmmormântă (1433). [Slav. BYSTRĬȚĬ, (apă) repede, limpede, din BYSTRŬ, cu acelaș sens (v. Bistra)]. temporarbistrița
Bistrița f. 1. afluent pe dreapta Jiului, udă județul Gorjiu; 2. mănăstire în județul Vâlcea, plasa Cozia, zidită într’o pozițiune frumoasă de Ștefan Surdul în 1601. Școală de subofițeri, azi desființată. temporarbistrița
Besztercse f. numele maghiar al Bistriței ardelenești. temporarbesztercse
| Bistrița | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | Bistrița | bistrițo |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | — | bistrițelor |
| plural | — | — | |