BELZEBÚT s.m. (Liv.) Denumire dată diavolului; (p. restr.) căpetenie a diavolilor. [Pl. -uți. / cf. fr. Belzébuth – demon, căpetenia duhurilor rele]. substantiv masculinbelzebut
BELZEBÚT s. m. (Livresc) Una dintre numirile date diavolului. – Comp. fr. Belzébuth (<gr.). substantiv masculinbelzebut
Belzebút (demon) (livr.) s. propriu m. substantiv masculinbelzebut
BELZEBÚT n. pr. m. (Livr.) Unul dintre numele date diavolului; p. restr. căpetenie a diavolilor. – Cf. fr. B e l z é b u t h. substantiv masculinbelzebut
BELZEBÚT s. m. (Livresc, ironic) Una dintre numirile date diavolului; fig. om rău și temut. Te pui cu Lefterache, Belzebutul? PAS, L. I 95. substantiv masculinbelzebut
Belzebut m. 1. («zeul muștelor») divinitate la Filisteni; 2. căpetenia demonilor în Evanghelie. temporarbelzebut
| Belzebut | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | belzebut | belzebutul |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | belzebut | belzebutului |
| plural | — | — | |