BÁSTA interj. ajunge! destul! (< it. basta) invariabilbasta
BÁSTA adv. Ajunge! destul! gata! ◊ Expr. (Și) cu asta, basta! = am terminat (discuția). – It. basta. invariabilbasta
*básta interj. (it. basta, ajunge). Fam. Destul, ajunge. De-acuma basta, de acuma adiĭo, de acuma numaĭ se face cutare lucru. invariabilbasta
básta (fam.) adv. invariabilbasta
bàsta ! int. 1. destul ! ajunge ! (la jocul cărților); 2. în genere, destul: basta-i, de acum s’a mântuit! CR. [It. BASTA, printr’un intermediar grec modern]. invariabilbàsta
BÁSTA adv. Ajunge ! destul! gata! ◊ Expr. (Și) cu asta, basta! = am terminat, am încheiat discuția. Aristică va trimite oameni după el, să i-l aducă și să-l întindă la scară. Cu asta, basta! PAS, L. I 88. invariabilbasta
și cu asta, basta! expr. am terminat!, gata! invariabilșicuasta
BÁȘTĂ s. f. v. bașcă. substantiv femininbaștă
báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion. substantiv femininbaștă
bașcă f. 1. odinioară, bastion: în noaptea aceea soldații făcură băști BĂLC.; 2. boltă, cămară boltită: intrarea în bașca rotundă OD. [Vechiu-rom. baștă = ung. BÁSTYA (din it. bastia)]. substantiv femininbașcă
BÁȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută. [Var.: báștă s. f.] – Din pol. baszta. substantiv femininbașcă
bástă (băști), s. f. – 1. (Înv.) Bastion. 2. Subteran, pivniță. – 3. Închisoare. – Var. bașcă, bașt(i)e. Pol. baszta „bastion”, din it. bastia, cf. germ. Bastei (Cihac; DAR); apare și în mag. baszta (Gáldi, Dict., 105). Sensurile 2 și 3 există numai la forma bașcă. Este cuvînt înv., astăzi înlocuit de bastion (‹ fr. bastion), care aparține aceleași familii. substantiv femininbastă
Basta (George) m. general austriac, albanez de origină, guvernatorul Transilvaniei, învinse pe Mihai la Mirislău (1600) și, după victoria acestuia dela Goroslău (1601), puse să omoare pe erou prin trădare în câmpia Turdei (1550-1607). temporarbasta