Barbara definitie

barbár (barbáră), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar. – Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuși, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s. f.; barbarism, s. n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud). substantiv masculin și femininbarbar

BARBÁR, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparține unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. și bárbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare]. substantiv masculin și femininbarbar

barbár adj. m., s. m., pl. barbári; adj. f., s. f. barbáră, pl. barbáre substantiv masculin și femininbarbar

BARBÁR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor. 3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ◊ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus) substantiv masculin și femininbarbar

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcând parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus). substantiv masculin și femininbarbar

*bárbar, -ă adj. (lat. bárbarus, d. vgr. bárbaros). Străin de cultură, necivilizat: popor barbar. Fig. Crud, neomenos: inimă barbară. Impropriŭ, urît: termin barbar. Uerît, aspru: limbă barbară. M. pl. Popoarele necivilizate care au năvălit în imperiu roman și în alte țări, ca Huniĭ Unguriĭ, Bulgariĭ, Tătariĭ ș.a. Adv. S’a purtat barbar. – Fals -ár (după fr.). Vechĭ. Azĭ. pop. várvar (după ngr.), crud, neomenos. substantiv masculin și femininbarbar

barbar a. și m. 1. străin de cultură, necivilizat: popor barbar; 2. crud, neomenos: inimă barbară; 3. incult, necorect: stil barbar. substantiv masculin și femininbarbar

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f., adj. 1. (Nume dat, în Antichitate, de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. 2. (La m. pl.) (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus. substantiv masculin și femininbarbar

BARBÁR, -Ă, barbari -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație de origine străină și pe care ei o considerau inferioară din punct de vedere cultural. 2. (La m. pl.) Nume dat de istoricii burghezi popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (și la sg., rar) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. 3. Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, crudă, sălbatică, neomenoasă. S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111. ◊ (Adjectival, despre oameni sau manifestări ale lor) Bombardamente barbare. – Accentuat și: bárbar. substantiv masculin și femininbarbar

Barbari pl. nume dat popoarelor sălbatice, cari deteră năvală în Imperiul roman (secolul VI-V d. Cr.). Principalele fură in Galia: Burgunzi, Alani, Franci și Alamani; în Italia: Vizigoți și Ostrogoți; în Spania și Africa: Vandali; în țările române: Goți (250-376), Gepizi (450), Huni (374-453), Slavi (sec. V), Avari (555), Bulgari (660-679), Unguri (830), Pecenegi (894-1122), Cumani (1050-1241) și Mongoli (sec. XIII). substantiv masculin și femininbarbari