Bâle definitie

credit rapid online ifn

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”). adjectivbăl

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ. adjectivbăl

credit rapid online ifn

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb„. adjectivbăl

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bắlă, pl. bắle adjectivbăl

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb]. adjectivbăl

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”. adjectivbăl

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. adjectivbăl

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb]. substantiv femininbăl

BÁLĂ, bale, s. f. Monstru, dihanie; fiară groaznică. substantiv femininbală

1) bálă f., pl. e (lat. pop. billa, vită de tras, de unde s’a făcut belă, beală, bală, ca pară, din pĭra). Vest. Rar. Fiară, dihanie, monstru. substantiv femininbală

2) bálă f., pl. e (ngr. [d. it.] bállá, balot; fr. balle, minge. V. bal 2, balot). Vechĭ. Balot: o bală de postav (Let. 3, 253). substantiv femininbală

bálă (bále), s. f. – Pachet, legătură. – Var. bal. Mr. bală. It. balla, de unde și ngr. μπάλα. Var., din fr. balle. Aparține terminologiei comerciale; cf. balot. substantiv femininbală

bálă (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. bálei; pl. bále substantiv femininbală

bale f. pl. 1. scuipatul ce de sine iese și curge din gură; 2. saliva spumoasă a dobitoacelor. [Plural din *ba = lat. BABA (cf. zale: za)]. substantiv femininbale

bálă (bále), s. f.1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”. substantiv femininbală

bále f. pl. (d. un sing. ba, ca și za, zale, mlat. baba, it. bava, fr. bave, sp. pg. baba. D. rom. vine sîrb. bale). Salivă care curge din gură, ca la vite: a face bale de furie. substantiv femininbale

bále (secreții) s. f. pl. substantiv femininbale

bală f. 1. fiară înfricoșitoare prin mărimea și sălbăticia ei: bala spurcată de smeu ISP.; 2. femeie desfrânată și murdară. [Singular abstras din bale și numită astfel după gura spumegătoare a fiarei]. substantiv femininbală

BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec. substantiv femininbală

BÁLĂ, bale, s. f. (în superstiții și în basme) Monstru, dihanie, fiară groaznică. V. balaur. Așa îi vorbi... [șoimului] Șarpele, bala pămîntului. TOMA, C. V. 339. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ♦ Fiară sălbatică, dihanie. Trebuie să fie o bală de lup. SADOVEANU, O. V 459. substantiv femininbală

bále s. f. pl. – Salivă spumoasă ce se prelinge din gură. – Mr. bală, megl. bal’ă. Lat. *baba (Pușcariu 180; Candrea, Éléments latins, I; REW 953; Candrea-Dens., 129; DAR; Pascu, I, 51; etimologia pare să fi fost semnalată pentru prima oară de Laurian-Massim și de Lambrior 379); cf. it. bava, fr. (bave), sp., port. baba. Rezultatul normal *ba nu se folosește la sing.; pe baza formei de pl. se formează uneori sing. analogic, bală, ca în dialecte. – Miklosich, Slaw. Elem., 14 și Cihac propun ca etimon al cuvîntului rom. pe cel sb. bale cu der. balav „bălos” și baliti „a-i curge balele”; este însă mai probabil un împrumut în sens invers (la fel consideră și Berneker 41). Der. bălos, adj. (cu bale; libidinos; alunecos); băloșa, vb. (a-i curge balele, a face spume la gură); băloșel, s. m. (ciupercă, Russula foetens); îmbăla, vb. (a murdări cu bale; a scuipa, a muia în salivă; a jigni, a ofensa); îmbălătură, s. f. (scuipătură; jignire, ofensă); îmbălora, vb. (a umple de bale; a ponegri, a vorbi de rău). – Din rom. trebuie să provină țig., sp. bajilé „bale” (Besses 32). substantiv femininbale

BÁLE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori fierbinte ceva; a râvni. ♦ Materie mucilaginoasă secretată de unele glande din epiderma peștilor. ♦ Materie vâscoasă pe care o lasă melcii în urma lor. – Lat. *baba (sg. *ba). substantiv femininbale

BÁLE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. ♦ Materie vâscoasă lăsată de melci în urma lor. – Cf. lat. *baba. substantiv femininbale

BÁLE s. f. pl. Salivă spumoasă. Ieși... scorpia din smîrc, și năvală la Ercule, ca să-l umple de balele sale cele veninoase. ISPIRESCU, U. 35. ◊ E x p r. A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori fierbinte ceva, a rîvni; a-i lăsa gura apă, v. a p ă. ♦ Materie mucilaginoasă, secretată de unele glande din epiderma peștilor, datorită căreia peștii alunecă ușor prin apă. ♦ Materie vîscoasă pe care o lasă melcii în urma lor. – Formă gramaticală: sg. (rar) bală (CAMILAR, N. II 187). substantiv femininbale

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni. substantiv femininaicurgebaleledupă

Bâle m. (cit. Bal). V. Bazel. temporarbâle

Bazel n. numit de francezi Bâle, oraș în Elveția pe Rin: 113.000 loc. Conciliu celebru (1431). Universitate dela 1459. Patria matematicilor Bernouilli și Euler. temporarbazel

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiBâle

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z