www.ReduPedia.ro
Definitie Alba - ce inseamna Alba - Dex Online

Alba definitie

alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur. adjectiv alb

alb a. 1. de coloarea laptelui sau a zăpezii; 2. fig. senin, fericit: n’am zi albă din pricina ei ISP. [Lat. ALBUS]. ║ n. coloarea albă: albul ochiului, albuș; albul zilei, auroră ISP. ║ m. membru al partidului conservator. adjectiv alb

ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strânge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. ♦ Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie (sau coală) nescrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Când s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe.Lat. albus. adjectiv alb

ALB1 s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. ♦ Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus. adjectiv alb

alb1 adj. m., s. m., pl. albi; adj. f., s. f. álbă, pl. álbe adjectiv alb

alb2 s. n. adjectiv alb

álb, -ă adj. (lat. albus). De coloarea [!] zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin [!] aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea [!] postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu' n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziŭă. Tot alba' n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, spermanțeta. Alb de Spania, cretă friabilă. adjectiv alb

ALB, -Ă, albi, -e, adj., s. m., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = grup de popoare cu pielea deschisă la culoare. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. ♦ Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că Soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. Magie albă = capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență miraculoase, care însă pot fi explicate științific; (livr.) teurgie. ♦ (Pop.; sub­stantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre ver­suri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după Revoluția Franceză, contrare­voluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). ◊ (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie); țincvais. Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1), crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. 1. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. ◊ Alba-neagra = (tip de) joc de noroc. – Lat. albus. adjectiv alb

ALB1 s. n. 1. Culoare albă. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. Afară, în împrejurimi, era tăcere mare, pe care parcă o adusese albul iernii. SADOVEANU, O. IV 186. Deși este destul de întuneric, albul șoselei se mai distinge încă. SAHIA, N. 24. Puica adormise trîntită peste plapumă, cu capul lunecat de pe albul perinei. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 370. Mobilă, perdele, tavan, masă, tot, pînă și scîndurile, au neîntrecutul senin al albului. BASSARABESCU, V. 41. ◊ F i g. Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. ◊ Expr. Negru pe alb = în scris. A semna în alb = a iscăli cu anticipație un act, acordînd deplină încredere celui care urmează să-l completeze; f i g. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect sau substanță de culoare albă. O mîndră masă acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. ◊ Albul ochiului (sau ochilor sau de ochi) = sclerotică. Nu vedeți... cum pînă-n albul ochilor ne cată? LESNEA, I. 67. Și cum pășea cu silă, el tot părea scăldat Și-n alb de ochi un purpur de sînge-i s-a lăsat. COȘBUC, P. II 183. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie). Alb de balenă = spermanțet. adjectiv alb

ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii sau a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. Pînză de culoare albă.Madama Sultana... e îmbrăcată cu șorț alb și are o scufie albă pe cap. PAS, L. I 93. [Cîinele] e sprincenat cu negru și are laba de dinainte, din stîngă, albă. SADOVEANU, N. F. 14. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ♦ Armă albă = (în opoziție cu a r m ă d e f o c ) armă cu lamă de oțel (sabie, baionetă, cuțit etc.). Carne albă = carne de vițel sau de pasăre, în special piept de pasăre. Pește alb = pește cu carnea albă (de exemplu șalăul). Pîine albă = pîine făcută din făină de grîu fără tărîțe, de calitate superioară. Vin alb = vin de culoare gălbuie-aurie. Hîrtie (sau coală) albă = hîrtie (sau coală) nescrisă. Mi-am pregătit coala de teză, hotărît s-o las albă. SADOVEANU, N. F. 138. Rînd alb = spațiu între două rînduri scrise, interval nescris. În această calitate trebuia să citească în articolul meu nu numai rîndurile tipărite, ci și cele albe. GHEREA, ST. CR. III 64. Bilă albă v. b i l ă. Cărbune alb v. cărbune. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care e împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Era alb la față și tremura. SAHIA, N. 56. Ba e albă, ba e neagră, se spune despre vorbele cuiva care se încurcă în explicații și se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) deodată, fără multă vorbă, nici una nici două; b) nici așa, nici așa; nici laie, nici bălaie. De cînd cu lupii albi = de multă vreme. D-apoi nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi... ? CREANGĂ, P. 23. Pînă în pînzele albe v. pînză. Cusut cu ață albă v. a ț ă. ♦ (Despre părul oamenilor și, p. ext., despre oameni) Cărunt. Un sihastru alb ca oaia de bătrîn. RETEGANUL, P. V 79. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. Fantastic pare-a crește bătrînul alb și blînd. EMINESCU, O. I 95. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji, a sîcîi mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) (Persoană) care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. Spirt alb. Sticlă albă. II. F i g. 1. Limpede, luminos, însorit. La răsărit se arătau semnele albe ale zilei, ferestrele prindeau o culoare albăstrie. CAMILAR, TEM. 86. Simt ziua, prin noaptea adîncă, Spărgîndu-și drum alb spre pleoape. TOMA, C. V. 216. Cînd s-au trezit ei, era ziulica albă. CREANGĂ, P. 135. Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase (obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, cînd crepusculul durează toată noaptea, unindu-se cu răsăritul soarelui). Nopțile albe din Leningrad. (În basme, în opoziție cu lumea neagră, de sub pămînt) Lumea albă = lumea reală. Iată pajuri năzdrăvane, care vin din neagra lume, Aducînd pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume. ALECSANDRI, P. A. 116. A avea (sau a duce) zile albe = a trăi o viață fericită. Tot zile albe duc ? DELAVRANCEA, S. 30. ♦ (Substantivat, f. art.) Zorii zilei; (neobișnuit) zăpadă. Alba zilei se împrăștie; o suflare de viață cleatănă (= clatină) ușor ramurile arborilor. DELAVRANCEA, S. 33. ◊ (Personificat) Cînd se întoarse... începuse a intra alba în sat. ISPIRESCU, L. 316. Cît ținu vara, băiatul moșului trăi cum trăi... dar cînd veni alba în sat și nu mai fu chip de muncă, sărăcia începu să-și arate colții. POPESCU, B. IV 70. 2. Nevinovat, fără pată. V. imaculat. Mai căzu asupra lui Ghiță Lungu astă-vară o năpastă și se dovedi alb. SADOVEANU, M. C. 158. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (În expr.) Gărzile albe = nume dat trupelor contrarevoluționare din războiul civil dezlănțuit de puterile imperialiste în Rusia împotriva statului socialist. V. gardă. Gardist alb = persoană care făcea parte din gărzile albe; p. ext. membru al unei organizații militare contrarevoluționare din timpul războiului civil împotriva Puterii sovietice. V. gardist. adjectiv alb

Albă (Marea) f. vast golf al Oceanului Glacial arctic, pe coasta Rusiei europene. adjectiv albă

Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc,, cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari. adjectiv alba

cal alb expr. (tox.) heroină. adjectiv calalb

praf alb expr. (tox.) cocaină. adjectiv prafalb

a scoate (cuiva) peri albi expr. a supăra, a hărțui; a șicana; a vexa (pe cineva). adjectiv ascoate

scor alb expr. (în sport) zero la zero. adjectiv scoralb

!urs-álb (specie de urși) s. m., pl. urși-álbi adjectiv urs-alb

ápă-álbă (cataractă) s. f., g.-d. art. ápei-álbe adjectiv apăalbă

cec în alb expr. (pub.) încredere absolută / necondiționată. adjectiv cecînalb

zâna albă expr. (tox.) cocaină. adjectiv zânaalbă

!plop-álb (plantă) s. m., pl. plopi-álbi adjectiv plop-alb

Pârâu-Alb m. V. Valea-Albă. adjectiv pârâualb

ALBÁSTRU2,-Ă, albaștri, -sre, adj. 1. Care are culoarea cerului senin. Astăzi roiesc pretutindeni, puhoi, Flăcăii vînjoși, cu straiele-albaslre, Ca visările și zările noastre. DEȘLIU, G. 14. Uncheșul... umpluse o cupă mică de sticlă albastră cu rachiul lui de afine. SADOVEANU, N. F. 15. Ochii cerești, albaștri ca floarea de cicoare. ALECSANDRI, P. A. 174. ◊ (Poetic) Glasu-i tremura ușor În tăcere-albastră. DEȘLIU, M. 58. A revenit albastrul mai! Flori în grădină, flori pe plai. IOSIF, PATR. 15. ◊ Expr. Sînge-albastru v. s î n g e. ♦ Cu reflexe albăstrii. Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Fig. Fericit, senin. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. 2. F i g. Melancolic, întunecat, sumbru. Tristețea... unuia era albastră și lină... iar a celuilalt o neagră și nețărmurită gheenă. M. I. CARAGIALE, C. 63. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Domnu Nae vrea să audă o cîntare de inimă-albastră. PAS, L. I 49; Soarele se înălța spre amiază și lăutarii, sub pomii livezii, începură a zice cîntece de inimă-albastră, zicea moș Sandu, adresîndu-se lăutarilor. BUJOR, S. 102; b) furie, mînie, necaz, inimă-rea. Zeul se supără foc. Și de ce citita inimă-albastră? ISPIRESCU, U. 45. Este (cam) albastru = este (cam) rău, (cam) neplăcut. De nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cîrciumarul, ar fi fost albastru. SADOVEANU, M. C. 8. adjectiv albastru

moară albă expr. (intl.) ceas de buzunar de argint. adjectiv moarăalbă

leŭcoréĭe f., pl. eĭ, ca ideĭ (vgr. leukórrhoia, d. vgr. leukós, alb, și rhoé, scurgere). Med. O boală femeĭască caracterizată pin [!] scurgerea uneĭ substanțe albe (pop. poală albă). adjectiv leŭcoreĭe

*marcasítă f., pl. e (fr. marcassite, d. ar. markašitha; ngr. markási). Min. Bisulfură naturală de fer [!] (Fe S2), numită și pirită albă, care e o peatră [!] galbenă ca auru și care se întrebuințează în gĭuvaĭergerie. adjectiv marcasită

*Márele Alb s. propriu m. adjectiv marelealb

*Haráp-Alb s. propriu m. adjectiv harap-alb

Balta-Albă f. lac în județul Râmnicu-Sărat cu băi de ape minerale (iod, pucioasă), bune pentru răni și scrofule. adjectiv baltaalbă

Marea-Albă f. V. Albă. adjectiv mareaalbă

Răsboieni pl. 1. sau Valea-Albă, sat în jud. Neamțu, cu 3200 loc., celebru prin victoria lui Ștefan cel Mare asupra Turcilor (1476); 2. mânăstire zidită după repurtarea acestei victorii. adjectiv răsboieni

Valea-Albă f. V. Răsboieni. adjectiv valeaalbă

doamna albă expr. (tox.) heroină. adjectiv doamnaalbă

moarte albă expr. (pub., eufem.) 1. denumire generică dată stupefiantelor. 2. (prin ext.) pericolul reprezentat de stupefiante. adjectiv moartealbă

negru pe alb expr. indiscutabil, neîndoielnic; clar. adjectiv negrupealb

poálă-álbă (boală) (pop.) s. f. adjectiv poală-albă

iárbă-álbă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-álbe adjectiv iarbă-albă

flúture-álb (insectă) s. m., pl. flúturi-álbi adjectiv fluture-alb

Cetatea-Albă f. numele românesc al Akkermanului și al Vizegradului; județ si oraș în Basarabia (V. Akkerman): 55.000 loc. adjectiv cetateaalbă

Albă ca Zăpada expr. (tox.) cocaină adjectiv albăcazăpada

minciună albă expr. minciună rostită cu intenția de a menaja sentimentele interlocutorului. adjectiv minciunăalbă

Biserica-Albă f. numită de Unguri Fehértemplom, oraș în Banat, cu vinuri renumite: 7800 loc. (Nemți, Sârbi, Români, Unguri, Evrei). adjectiv bisericaalbă

rotoțéle-álbe (plantă) s. f. pl., art. rotoțélele-álbe adjectiv rotoțele-albe

cusut cu ață albă expr. neconvingător, vizibil fals. adjectiv cusutcuațăalbă

a-i ieși peri albi expr. a-și face griji; a fi tracasat / suprasolicitat / stresat. adjectiv aiieșiperialbi

a petrece o noapte albă expr. a nu dormi, a sta treaz toată noaptea. adjectiv apetreceonoaptealbă

a fi mâncat ca alba de ham expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat. adjectiv afimâncatcaalbadeham

a urmări până-n pânzele albe expr. a hăitui; a încolți. adjectiv aurmăripânănpânzelealbe

a face din alb negru și din negru alb expr. 1. a avea o mare putere de convingere. 2. a fi inconsecvent. adjectiv afacedinalbnegrușidinnegrualb

ÁLBĂ s.f. Veche formă de poezie provensală. [< prov. alba, cf. lat. alba – zori]. substantiv feminin albă

álbă (cântec) s. f., g.-d. art. álbei; pl. álbe substantiv feminin albă

alba f. 1. (adică zi), ziori, auroră: începuse a intra alba în sat ISP.; 2. (adică iapă), mărțoagă; tot alba in doi hani, a spune mereu acelaș lucru; e mâncat ca alba de ham, fig. e prăpădit de nevoi (PANN); 3. (adică secară), făină: a vedea alba în căpistere, a căpăta ceva de hrană, a se însura: n’a văzut încă alba în căpistere ISP. (v. lume, săptămână). [Lat. ALBA]. substantiv feminin alba

álba (zorii zilei) s. f. art., g.-d. art. álbei substantiv propriu alba

Alba (Duce d’) m. general spaniol sub Carol Quintu și Filip II, faimos prin cruzimile sale ca guvernator al Țărilor-de-Jos (1508-1582). substantiv propriu alba

Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc,, cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari. substantiv propriu alba

Álba Iúlia (-li-a) s. propriu f., g.-d. Álbei Iúlia substantiv propriu albaiulia

Alba-Iulia f. 1. numele vechiu roman al Akkermanului; 2. anticul Apulum sau Belgrad; numit de Unguri Gyula Fehervár si de Germani Carlsburg, oraș în Transilvania pe malul drept al Mureșului, într’o pozițiune frumoasă, la poalele Munților Apuseni, fosta capitală a Ardealului: 11.000 loc. Reședința episcopului român. Observatoriu astronomic. Aci se află mormântul lui Ioan de Huniade. Azi, oraș românesc, unde fu încoronat la 15 Oct. 1922 Ferdinand I ca rege al României întregite. substantiv propriu albaiulia

Alba-Longa f. vechiu oraș în Lațiu, rivala Romei. temporar albalonga

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Alba

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z