AFINÍȘ, afinișuri, s. n. Loc pe care cresc afini1; afinet. – Afin1 + suf. -iș. substantiv neutruafiniș
AFINÍȘ, afinișuri, s. n. Loc acoperit de afini. [Bourul] se cumpăni o clipă și făcu o săritură sprintenă peste peria de afiniș. SADOVEANU, F. J. 374. substantiv neutruafiniș
Afiniș (Munții) m. o ramură a Biharului care se prelungește până la Cluj. temporarafiniș
Afiniș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | afiniș | afinișul |
plural | afinișuri | afinișurile | |
genitiv-dativ | singular | afiniș | afinișului |
plural | afinișuri | afinișurilor |