țui definitie

túi (-iuri), s. n. – Însemn militar turc; care constă într-un anumit număr de cozi de cal (6 pentru sultan, 3 pentru Marele Vizir, 2 pentru domnii din Munt. și Mold.), legate la capătul unei lănci roșii. Tc. tuy (Șeineanu, III, 124), cf. ngr. τούγι, bg., sb. tug. – Der. tuigiu, s. m. (fabricant de tuiuri), din tc. tuyci, înv. substantiv neutrutui

TUI¹, tuiuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc alcătuit din două sau trei cozi albe de cal, atârnate de o lance cu semiluna în vârf, constituind un semn distinctiv al unor înalți demnitari din fostul imperiu otoman și din țările vasale lui. ♦ Comandant, căpetenie. – Tc. tuğ. substantiv neutrutui

tuí, tuiesc, vb. tranz. – 1. A lovi (Papahagi 1925). 2. A înnebuni (pe cineva) (DER). Cf. adj. tui „țicnit, nebun” (Bulgăr 2007). – Creație expresivă (DER). substantiv neutrutui

tui (steag turcesc) s. n., pl. túiuri substantiv neutrutui

1) tuĭ n., pl. urĭ (turc. tuĭ, tugh). Vechĭ. Steag făcut din 2-3 coade de cal albe împletite și purtate pe o suliță roșie cu semiluna în vîrf. Acest steag era semnu autoritățiĭ și comandeĭ militare și a înlocuit steagu conferit la început guvernatorilor de provinciĭ. Sultanu avea șase tuĭurĭ, marele vizir treĭ, beglerbeiĭ și domniĭ româneștĭ cîte doŭă (Șăin.). substantiv neutrutuĭ

TUI, tuiuri, s. n. (în Evul Mediu) Steag turcesc alcătuit dintr-o lance cu Semiluna (sau cu o măciulie de metal) în vârf, cu două sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii și rangului unor înalți demnitari din Imperiu Otoman și din țările vasale lui. – Din tc. tuğ. substantiv neutrutui

tuiu n. 1. steag făcut din două sau trei coade lungi albe de cal, atârnate de o lance vopsită roșu cu semiluna în vârf și împletite cu măestrie. (Sultanul avea șase tuiuri, Vizirul trei, Domnii români două): unde îți sunt voinicii, Pașo cu trei tuiuri? BĂLC.; 2. unul din atributele Domniei (în Țările române vasale Porții) ce se purtau înaintea Domnului la alaiuri sau când pornia la răsboiu: aprozii purtau sangiacul... și două tuiuri turcești date dela împărăție OD., tuiuri de paradă cu trei cozi lungi de cal AL.; 3. azi, în proverbul (de origină istorică), nu e nici topuz nici tuiu, nu-i nimic de dânsul, n’are nicio putere. [Turc. TUY, coadă de bivol sau de cal, legată de o suliță și având în vârf o ghiulea de aur]. substantiv neutrutuiu

a pune țuiul pe batac expr. (intl., înv.) 1. a înceta o acțiune. 2. a renunța la ceva. 3. a se muta, a pleca, a-și schimba domiciliul. substantiv neutruapunețuiulpebatac