țugui definitie
- Vezi aici mai multe rime țugui
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu țu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cu țug
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu ui
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cu gui
țugúi s. n., pl. țugúie substantiv neutruțugui
1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ. substantiv neutruțuguĭ
ȚUGÚI, țugui, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. [Prez. ind. și: țuguiez] – Et. nec. substantiv neutruțugui
țuguiu (țugluiu) n. 1. pisc de munte; 2. Vârf de stog ascuțit; 3. vârf în genere. [Dintr’un primitiv țuc (cf. țucluiu), înrudit cu cioc]. substantiv neutruțuguiu
2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț. verb tranzitivțuguĭ
!țuguiá (a ~) vb., ind. prez. 3 țugúie, 1 pl. țuguiém; conj. prez. 3 să țugúie; ger. țuguínd verb tranzitivțuguia
țuguià v. a se subția în vârf. [V. țuguiu]. verb tranzitivțuguià
ȚUGUIÁ, țúgui, vb. I. Refl. A se ascuți, a se subția spre vârf; a se înălța ca un țugui. ♦ Tranz. A strânge buzele, rotunjindu-le și întinzându-le înainte. [Prez. ind. și: țuguiez] – Din țugui. verb tranzitivțuguia
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițugui
| țugui | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țugui | țuguiul |
| plural | țuguie | țuguiele | |
| genitiv-dativ | singular | țugui | țuguiului |
| plural | țuguie | țuguielor | |