țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri substantiv neutruțug
TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor. substantiv neutrutug
țug | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țug | țugul |
plural | țuguri | țugurile | |
genitiv-dativ | singular | țug | țugului |
plural | țuguri | țugurilor |