ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea, a chefui. – Comp. bg. cukam. substantiv feminințucsui
țucsuì v. fam. a trage la măsea, a bea mult. [Origină necunoscută]. verbțucsuì
țucsuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țucsuire | țucsuirea |
plural | țucsuiri | țucsuirile | |
genitiv-dativ | singular | țucsuiri | țucsuirii |
plural | țucsuiri | țucsuirilor |