ȚUCSUÍ, țucsuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A bea, a chefui. – Comp. bg. cukam. verbțucsui
țucsuì v. fam. a trage la măsea, a bea mult. [Origină necunoscută]. verbțucsuì
țucsui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)țucsui | țucsuire | țucsuit | țucsuind | singular | plural | ||
țucsuind | țucsuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | țucsuiesc | (să)țucsuiesc | țucsuiam | țucsuii | țucsuisem | |
a II-a (tu) | țucsuiești | (să)țucsuiești | țucsuiai | țucsuiși | țucsuiseși | ||
a III-a (el, ea) | țucsuiește | (să)țucsuiai | țucsuia | țucsui | țucsuise | ||
plural | I (noi) | țucsuim | (să)țucsuim | țucsuiam | țucsuirăm | țucsuiserăm | |
a II-a (voi) | țucsuiți | (să)țucsuiți | țucsuiați | țucsuirăți | țucsuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | țucsuiesc | (să)țucsuiască | țucsuiau | țucsuiră | țucsuiseră |