țuțúr și țuțuróĭ n., pl. oaĭe (din aceĭașĭ răd. cu cĭucĭur, țîrîĭ ș. a.). Olt. Cĭucĭur de lemn pe care se scurge un izvor (bijoĭ, cĭuroĭ, țîrloĭ). substantiv neutruțuțur
ȚUȚURÓI, țuțuroaie, s. n. 1. Șiroi1. 2. (Pop.) Robinet. 3. S. n. Cioc2 (2). – Țurțur + suf. -oi. substantiv neutruțuțuroi
țuțuroi | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țuțuroi | țuțuroiul |
plural | țuțuroaie | țuțuroaiele | |
genitiv-dativ | singular | țuțuroi | țuțuroiului |
plural | țuțuroaie | țuțuroaielor |