țuțuián (reg.) s. m., pl. țuțuiéni substantiv masculințuțuian
țuțuĭán m., pl. ĭenĭ (d. țuțuĭ, var. din țuguĭ, adică „om cu căcĭula țuguĭată saŭ moțată”. D. rom. saŭ mrom. cĭucĭulĭan, cĭocîrlan, vine ngr. tsutsulĭános, cĭocîrlan, adică „moțat”. Cp. cu mrom. cĭucĭulă, pisc, și drom. cĭocoĭ). Cĭoban din regiunea Sibiuluĭ (CL. 1912, 123) saŭ Ardelean în general (ca moș Nichifor coțcaru al luĭ Creangă). Fig. Mold. Țopîrlan, om de un aspect rustic: ce țuțuĭan ! V. zaporojan și marangoz. substantiv masculințuțuĭan
țuțuian m. cioban din Ardeal: Moș Nichifor țuțuianul CR. [După țuțuiul sau moțul ce-i cade pe frunte]. substantiv masculințuțuian
ȚUȚUIÁN, țuțuieni, s. m. (Reg.) Cioban ardelean. [Pr.: -țu-ian]. – Țuțui + suf. -an. substantiv masculințuțuian
țuțuian | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țuțuian | țuțuianul |
plural | țuțuieni | țuțuienii | |
genitiv-dativ | singular | țuțuian | țuțuianului |
plural | țuțuieni | țuțuienilor |