țuțui definitie
- Vezi aici mai multe rimețuțui
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțuț
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuui
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuțui
țuțúi, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui. substantiv neutruțuțui
țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie substantiv neutruțuțui
1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ. substantiv neutruțuguĭ
1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat). substantiv neutruțuțuĭ
ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui. substantiv neutruțuțui
țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS]. substantiv neutruțuțuiu
2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez. verbțuțuĭ
2) țugúĭ și -ĭéz, a -á v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț. verbțuguĭ
!țuțuiá (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țúțuie/se țuțuiáză, 1 pl. ne țuțuiém; conj. prez. 3 să se țúțuie/să se țuțuiéze; ger. țuțuíndu-se verbțuțuia
ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui. verbțuțuia
tutuì V. a zice cuiva tu în vorbire. verb tranzitivtutuì
tutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 să tutuiáscă verb tranzitivtutui
TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A(-și) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relațiilor familiare); a fi în relații familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer). verb tranzitivtutui
1) tutuĭésc și -nésc v. tr. (cp. cu hututuĭ, rătutesc). Vest. Rătutesc, zăpăcesc. V. refl. Mă zăpăcesc. Adj. Tutuit și -nít: caștĭ gura, tutuitule (VR. 1911, 4, 7), tutunitule (ArhO. 1828, 158)! verb tranzitivtutuĭesc
2) *tutuĭésc v. tr. (după fr. tutoyer). Tratez familiar (intim) zicînd tu îld. dumneata orĭ dumneavoastră. verb tranzitivtutuĭesc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițuțui
| țuțui | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țuțui | țuțuiul |
| plural | țuțuiuri | țuțuiurile | |
| genitiv-dativ | singular | țuțui | țuțuiului |
| plural | țuțuiuri | țuțuiurilor | |