ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1. adjectivțuști
ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1. verb tranzitivțuști
țuștit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | țuștit | țuștitul | țuștită | țuștita |
plural | țuștiți | țuștiții | țuștite | țuștitele | |
genitiv-dativ | singular | țuștit | țuștitului | țuștite | țuștitei |
plural | țuștiți | țuștiților | țuștite | țuștitelor |