țopăire definitie

țopăí vb., ind. prez. pers. 1 țópăi / țopăiésc verb tranzitivțopăi

țopăí (a ~) vb., ind. prez. 3 țópăie, imperf. 3 sg. țopăiá; conj. prez. 3 să țópăie verb tranzitivțopăi

țópăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. țop, țup și rudă cu ceh. cupati, a tropoi încet. Bern. 1, 130). Iron. Sar saŭ dansez mult: copiiĭ țopăĭaŭ pin [!] casă, Ĭon a țopăit la horă. – Și țúpăĭ. verb tranzitivțopăĭ

țopăì v. a sări într’un picior: ia privește cum țopăește AL. [V. țop!]. verb tranzitivțopăì

ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăí vb. IV] – Țop + suf. -ăi. verb tranzitivțopăi