ȚOLÍCĂ, țolici, s. f. (Reg.) Țol2. – Din țol2 + suf. -ică. substantiv feminințolică
țolícă și țolíncă f., pl. ĭ (dim. d. țoală). Est. Haĭnă, buleandră: șĭ-a strîns țolincile și a pornit. substantiv feminințolică
țolică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țolică | țolica |
plural | țolici | țolicile | |
genitiv-dativ | singular | țolici | țolicii |
plural | țolici | țolicilor |