reduceri si promotii 2018
Definitie țoi - ce inseamna țoi - Dex Online

țoi definitie

TOÁIE, toi, s. f. (Bot.; reg.) Omag. – Ucr. toja. substantiv feminin toaie

toáĭe f., pl. toĭ (rut. tóĭa). Nord-est. Omeag. substantiv feminin toaĭe

toaie f. Bot. omeag. [Origină necunoscută]. substantiv feminin toaie

toáie (-ói), s. f. – (Bucov.) Omag. Rut. toja (Candrea). Der. din pol. tojad, tojan „plantă otrăvitoare” (Tiktin) sau din gr. θολία (Diculescu, Elementele, 484) nu este probabilă. substantiv feminin toaie

țoi1 (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țóii substantiv masculin țoi

țoi2 (păhărel) s. n., pl. țóiuri substantiv masculin țoi

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ. substantiv masculin țoĭ

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec. substantiv masculin țoi

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì]. substantiv masculin țoiu

ȚOI2, țóiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință) substantiv neutru țoi

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ. substantiv neutru țoĭ

tói, -uri, s.n. – Ceartă, sfadă. – Din tc. toy „banchet, ospăț” (DER, DEX). substantiv neutru toi

toí, toiesc, vb. intranz. – A certa, a mustra, a sfădi: „Cu armele țurgăluind / Și din gură jib toind” (Bârlea 1924: 9). – Din toi „ceartă„. substantiv neutru toi

toi1 (punct culminant) s. n. substantiv neutru toi

toi2 (învălmășeală, ceată) (înv., pop.) s. n., pl. tóiuri substantiv neutru toi

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec. substantiv neutru țoi

tói (-iuri), s. n.1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V.Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni). substantiv neutru toi

toĭ n., pl. inuz. urĭ (turc. geagataic, cum. toĭ, ospăț). Vechĭ. Gălăgie, tărăboĭ: a face toĭ. Încăĭerare, concurs, întrecere (Cant. N. Cost.). Azĭ. Punct, culminant, dric: în toĭu ospățuluĭ, veriĭ, lupteĭ. A-țĭ face toĭu de rîs, de plîns, de băut, a rîde, a plînge, a bea cît aĭ vrut (Iov. 247). substantiv neutru toĭ

TOI, (3) toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. (înv. și pop.) Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (înv. și pop.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. substantiv neutru toi

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì]. substantiv neutru țoiu

toiu n. 1. sgomot: toiul revoluției; 2. mijloc: tocmai în toiul rugăciunii ISP.; 3. fig. temeiu, punct culminant: veselia era în toiul ei. [Turc. TOĬ, benchetuire (de unde noțiunea de «sgomot»)]. substantiv neutru toiu

TOÍ1, toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2. verb toi

toĭésc v. tr. (d. toĭ ? V. destoĭ). Nord. Rar. Mustru. V. intr. Strig, răcnesc. verb toĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țoi

țoi   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țoi țoiul
plural țoiuri țoiurile
genitiv-dativ singular țoi țoiului
plural țoiuri țoiurilor
țoi   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țoi țoiul
plural țoiuri țoiurile
genitiv-dativ singular țoi țoiului
plural țoiuri țoiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z