țiuitór (ți-u-i-) adj. m., pl. țiuitóri; f. sg. și pl. țiuitoáre adjectivțiuitor
ȚIUITÓR, -OÁRE, țiuitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care țiuie. 2. S. f. (Rar; reg.) Fluier. [Pr.: ți-u-i-] – Țiui + suf. -tor. adjectivțiuitor
țiuitor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | țiuitor | țiuitorul | țiuitoare | țiuitoarea |
plural | țiuitori | țiuitorii | țiuitoare | țiuitoarele | |
genitiv-dativ | singular | țiuitor | țiuitorului | țiuitoare | țiuitoarei |
plural | țiuitori | țiuitorilor | țiuitoare | țiuitoarelor |