țiuit definitie

țiuít (ți-u-) s. n., pl. țiuíturi substantiv neutruțiuit

ȚIUÍT, țiuituri, s. n. Faptul de a țiui; sunet prelung și ascuțit; țiuitură. [Pr.: ți-u-] – V. țiui. substantiv neutruțiuit

țiuí (a ~) (ți-u-) vb., ind. prez. 3 sg. țíuie, imperf. 3 sg. țiuiá; conj. prez. să țíuie verbțiui

țíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (imit.). Se zice despre sunetu care-țĭ rămîne în urechĭ după o detunătură saŭ despre vînt cînd șuĭeră supțire [!] pin [!] crăpăturile ușilor și ferestrelor. (Une-orĭ îțĭ țiuĭe urechea și din senin). – În est țîuĭ. verbțiuĭ

țiuí v. 1. a șuiera: prin uși puie vântul EM.; 2. a răsuna succesiv și monoton: le țiuiau urechile CR. [Onomatopee]. verbțiui

tiuí (a ~) (reg.) (ti-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tiuiésc, imperf. 3 sg. tiuiá; conj. prez. 3 să tiuiáscă verb tranzitivtiui

TIUÍ, tiuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A izgoni un animal (cu strigătul „tio”). [Pr.: -ti-u-] – Tio + suf. -ui. verb tranzitivtiui

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițiuit

țiuit		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	țiuit	țiuitul
nominativ-acuzativ	plural	țiuituri	țiuiturile
genitiv-dativ	singular	țiuit	țiuitului
genitiv-dativ	plural	țiuituri	țiuiturilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z