țiplă definitie

țíplă (-le), s. f. – Membrană, mai ales de vezică de bou. – Mr. tipă. Bg. cipa (Candrea; Conev 87), cf. ngr. τσίϰα, alb. tsipë (Philippide, II, 738). Fonetismul nu a fost explicat. substantiv feminințiplă

țíplă (ți-plă) s. f., g.-d. art. țíplei; pl. țíple substantiv feminințiplă

țíplă f., pl. e (bg. *cipla și cipa, membrană, ngr. tsipa, alb. tsipă. Cp. cu raclă). Membrană, peliță [!]. Beșică de boŭ întinsă și întrebuințată la învălit ceva (de ex., la astupat un borcan, ceĭa ce azĭ se face cu hîrtie numită pergament. Odinioară se întrebuința și în loc de geam). Fig. Iron. Haĭnă prea supțire: cu țipla asta de palton aĭ să degerĭ. V. film. substantiv feminințiplă

țiplă f. 1. pieliță din bășica boului; 2. bășică de bou ce servă țăranilor în loc de geam. [Tr. țipă = gr. mod. TZÍPA]. substantiv feminințiplă

ȚÍPLĂ, țiple, s. f. Membrană subțire făcută din intestinele sau din bășica animalelor și folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu conserve sau (astăzi rar) în locul sticlei la ferestrele caselor țărănești; p. ext. celofan. – Cf. ngr. t s í p a, bg. cipa. substantiv feminințiplă