țípet n., pl. e (d. țip). Strigăt supțire [!] ca de copil orĭ de femeĭe. – În nord -ăt, pl. tot ete. V. răcnet. substantiv neutruțipet
țipet | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țipet | țipetul |
plural | țipete | țipetele | |
genitiv-dativ | singular | țipet | țipetului |
plural | țipete | țipetelor |