țipénie (în expr.) (-ni-e) s. f. substantiv feminințipenie
țipénie f. (d. a țipa, adică „a striga, a vorbi”). Fam. Nu era pe acolo nicĭ țipenie de om, era o absolută pustietate. substantiv feminințipenie
țipenie f. Mold. ființă: țipenie de om nu cutează să mai treacă CR. [Origină necunoscută]. substantiv feminințipenie
ȚIPÉNIE s. f. (în construcții negative) Ființă omenească, om; ființă, vietate. – Țipa1 + suf. -enie. substantiv feminințipenie
țipenie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țipenie | țipenia |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | țipenii | țipeniei |
plural | — | — |