țipat definitie
- Vezi aici mai multe rimețipat
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuți
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuțip
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuat
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cupat
țípăt s. n., pl. țípete substantiv neutruțipăt
țípet n., pl. e (d. țip). Strigăt supțire [!] ca de copil orĭ de femeĭe. – În nord -ăt, pl. tot ete. V. răcnet. substantiv neutruțipet
țipăt n. strigăt tare și ascuțit. [V. țipă]. substantiv neutruțipăt
ȚÍPAT, -Ă, țipați, -te, adj. (Rar) Rostit cu glas tare și ascuțit; strident. – V. țipa1. substantiv neutruțipat
ȚÍPĂT, țipete, s. n. Strigăt ascuțit (de durere sau de spaimă), zbieret, urlet, strigăt. [Var.: țípet s. n.] – Țipa1 + suf. -ăt. substantiv neutruțipăt
țip, a -á v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire [!]: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa´n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace [!] paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo. verb tranzitivțip
țipá (a ~) vb., ind. prez. 3 țípă; ger. țipấnd verb tranzitivțipa
țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal]. verb tranzitivțipà
ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec. verb tranzitivțipa
ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec. verb tranzitivțipa
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițipat
| țipat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | țipat | țipatul | țipată | țipata |
| plural | țipați | țipații | țipate | țipatele | |
| genitiv-dativ | singular | țipat | țipatului | țipate | țipatei |
| plural | țipați | țipaților | țipate | țipatelor | |