reduceri si promotii 2018
Definitie țipare - ce inseamna țipare - Dex Online

țipare definitie

tipár s. n., pl. tipáre substantiv neutru tipar

tipar n. 1. obiect găunos în care se introduce materii lichide sau moi spre a le da o formă determinată: tipar de turnat gloanțe; 2. ciubucul zidarului; 3. model de hârtie pentru croitori; 4. formă în care se toarnă caracterele tipografice, etc.; 5. arta de a tipări și producțiunea acestei arte: invențiunea tiparului; 6. tipografie: greșeli de tipar; 7. presă: libertatea tiparului. [Gr. bizantin TYPÁRION, întipărire]. substantiv neutru tipar

tipár (-re), s. n.1. Formă, matrice. – 2. Etalon, șablon. – 3. Model, formă. – 4. Urmă, amprentă. – 5. Tipografie, presă tipografică. – 6. Imprimare, publicație. Mgr. τυπάριον (Cihac, II, 707; Murnu 56), cf. sl. tiparŭ (Conev 114). – Der. tipări, vb. (a reproduce, a imprima, a publica, a da formă, a modela); tipăreală, s. f. (imprimare, munca de tipar); tipăritură, s. f. (publicație); tiparnă, s. f. (înv., tipografie), din sl. tiparĭnŭ, cultism; tiparnic, adj. (tipărit; de tipar, tipografic), înv.; tiparniță, s. f. (tipar, tipografie), înv.; întipări, vb. (a imprima); retipări, vb. (a reimprima). substantiv neutru tipar

tipár n., pl. e (mgr. typárion, d. týpos, tip; vsl. tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn [!], o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă: tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise: invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile): se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică. A da la tipar, a tipări (V. stambă [!]). Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire. Fig. Formă, tip: urît tipar de om ! substantiv neutru tipar

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text.Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief, ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ. substantiv neutru tipar

a vorbi citeț / cu litere de tipar expr. a vorbi clar / inteligibil. substantiv neutru avorbiciteț

a vedea lumina tiparului expr. a fi tipărit, a fi editat. substantiv neutru avedealuminatiparului

țip, a v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire [!]: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa´n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace [!] paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo. verb tranzitiv țip

țipá (a ~) vb., ind. prez. 3 țípă; ger. țipấnd verb tranzitiv țipa

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal]. verb tranzitiv țipà

ȚIPÁ2, țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec. verb tranzitiv țipa

ȚIPÁ1, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec. verb tranzitiv țipa

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țipare

țipare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țipare țiparea
plural țipări țipările
genitiv-dativ singular țipări țipării
plural țipări țipărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z