reduceri si promotii 2018
Definitie ținută - ce inseamna ținută - Dex Online

ținută definitie

țin și țiŭ, ținút, a ținea (est) și a ține (vest) v. tr. (lat. tĕnére, it. tenére, pv. sp. tener, fr. cat. tenir, pg. ter.Țin și țiŭ, țiĭ, ține; să țin și să țiŭ, să țiĭ, să ție și să țină; ținînd și țiind, ca vin, viŭ și pun, puĭ. V. a-, con-, de-, re- și sus-țin). Am în mînă: a ținea arma, frîu. Ocup, am în arendă: a ținea o moșie. Exercit oare-care negustorie: a ține cîrcĭumă. Păzesc cu forța, fac să stea închis: a ținea la arest. Observ, (păstrez) cu credință, sărbez: a ținea sărbătorile. Păstrez nu divulg: a ținea secretu. Conserv, conduc pin [!] pericule: Dumnezeŭ să te ție ! Păstrez, mențin: jandarmu ține ordinea. Mențin, întrețin: a ținea casa în bună stare. Întrețin, hrănesc: el ține familia. Am în căsătorie: o ține pe fata cutăruĭa. Execut, împlinesc: mĭ-am ținut cuvîntu. Consider, privesc: îl ținea de prost. Cost: această călătorie l-a ținut mulțĭ banĭ. Întîrziĭ, rețin: nu mă ținea degeaba aicĭ. Opresc, împedic [!]: l-a ținut să nu plece. Înfrînez, nu daŭ drumu: ține-țĭ calu, ține-țĭ gura. Susțin, pot purta: scîndura asta nu te ține. Țin clasă, țin eleviĭ adunațĭ în clasă. Țin ședință, țin lumea adunată ca s´o judec, țin membriĭ adunațĭ ca să hotărăsc. Țin casă, masă deschisă, primesc multă lume. Îmĭ țin rangu, îl ocup cu demnitate. Țin garnizonă [!], mă aflu în garnizonă. Țin casa, contabilitatea, îs casier, îs contabil. Țin discurs, vorbesc solemn publiculuĭ. Țin socoteală, consider, am în vedere. Țin pept [!], rezist. Țin sfat, deliberez. Țin minte, nu uĭt. Țin în suspensiune, țin într´o stare nehotărîtă. Țin de vorbă, întrețin, conversez. Țin cu vorba, vorbesc cuĭva ca să nu plece saŭ să nu observe ceva. Țin în (saŭ pe) loc, nu las să înainteze. Țin de răŭ, mustru. V. intr. Durez: lupta a ținut doŭă zile, cursurile țin patru anĭ. Țin cu cineva, îs partizanu luĭ. Țin la cineva, mĭ-e drag. Țin la ceva, 1. mĭ-e drag: țin la patrie, 2. doresc să se întîmple: țin să plec. Țin de urît, întrețin, amuzez: cărțile-mĭ țin de urît. Țin cald (orĭ răcoare), păstrez căldura (saŭ răcoarea): haĭna groasă ține cald, (cea supțire [!] răcoare). V. refl. Staŭ agățat, am apucat în mînă: mă țin de marginea luntriĭ ca să nu mă afund. Am atitudine, am ținută: ține-te drept ca lumînarea. Rămîn loculuĭ, nu mă mișc: mă țin loculuĭ. Mă rețin, mă opresc: nu mă pot ține de rîs, să nu rîd. Nu părăsesc, mă ocup de, continuŭ, urmăresc, nu mă las de: se ține de drumu luĭ, de carte, de bețiĭ, de intrigĭ, de meseria luĭ. Mă fac, mă întîmplu: bîlcĭu se ține la Afîntu Ilie. Mă mențin, rezist: acest bătrîn se ține bine pentru vîrsta luĭ. Mă consider, mă cred: se ține mare, se ține maĭ cu cap de cît [!] alțiĭ. Mă consider angajat: pun rămășag cu tine, dar, dacă te ajută altu, nu mă țin. Mă țin de vorbă, împlinesc cele promise. Mă țin de saŭ după cineva, 1. mă ĭaŭ după el, îl urmăresc: pungașu se ținea după mine, 2. îl imitez [!]: elevu se ține după maestru. Mă țin de capu cuĭva, umblu după el cu insistențe. – În Mold. țîn, în sud și țîŭ. adjectiv țin

2) țiŭ, ținut, V. țin. adjectiv țiŭ

ȚINÚT, -Ă, ținuți, -te, adj. v. ȚINE. – [DEX '98] adjectiv ținut

ȚINÚTĂ s.f. 1. Atitudine, poziție a corpului. 2. Fel de a se purta; comportare, comportament. 3. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p. ext.) îmbrăcăminte, costum. ♦ Ținută de campanie = echipamentul complet al unui ostaș în campanie. 4. (Muz.) Facultatea de a prelungi un sunet. 5. (Lingv.) Act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziție. [< ține, după it. tenuta, fr. tenue]. substantiv feminin ținută

ȚINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziție a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. ♦ ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnități. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziție. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue) substantiv feminin ținută

ținútă s. f., g.-d. art. ținútei; pl. ținúte substantiv feminin ținută

ținută f. mod de a fi îmbrăcat: în mare ținută (= fr. tenue). substantiv feminin ținută

*ținútă f., pl. e (după fr. tenue, part. d. tenir, a ținea). Atitudine: ținută respectuoasă. Felu cum eștĭ îmbrăcat (bine saŭ răŭ, curat orĭ murdar): ținută îngrijită. Marea ținută, îmbrăcămintea de paradă saŭ de ceremonie; mica ținută, haĭnele de toate zilele. substantiv feminin ținută

ȚINÚTĂ, ținute, s. f. 1. Atitudine, poziție pe care o dă cineva corpului său. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta față de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; p. ext. îmbrăcăminte, costum, uniformă. ◊ Mare ținută sau ținută de ceremonie = îmbrăcăminte sau uniformă de sărbătoare sau de paradă, destinată pentru anumite solemnități sau ceremonii. Ținută de seară = îmbrăcăminte elegantă, cu o croială specială, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Ținută de campanie = echipamentul complet al unui ostaș în timpul campaniei. 3. (Fon.) Poziția pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor. – V. ține (după fr. tenue). substantiv feminin ținută

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ținută

ținută   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ținu ținuta
plural ținute ținutele
genitiv-dativ singular ținute ținutei
plural ținute ținutelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z