țintire definitie

țintíre s. f., g.-d. art. țintírii; pl. țintíri substantiv feminințintire

ȚINTÍRE, țintiri, s. f. Acțiunea de a ținti și rezultatul ei. – V. ținti. substantiv feminințintire

țintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintésc, imperf. 3 sg. ținteá; conj. prez. 3 să ținteáscă verb tranzitivținti

țintí v. 1. a fixa: țintesc ochii vesteji pe a veciniciei porți AL.; 2. fig. a avea drept țintă sau scop. [Tras din țintă]. verb tranzitivținti

ȚINTÍ, țintesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A îndrepta arma, luând drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ Fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. Tranz. Fig. A-și aținti, a-și fixa, a-și pironi ochii sau privirea asupra cuiva. 3. Tranz. și intranz. Fig. A năzui; a aspira, a râvni la ceva; a urmări ceva. – Din țintă. verb tranzitivținti

țintésc v. tr. (d. țintă). Ațintesc, pironesc, privesc fix: a-țĭ ținti ochiĭ (Rar). Ochesc: a ținti bine. Fig. Am de scop: ce ținteștĭ ? verb tranzitivțintesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițintire

țintire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țintire țintirea
plural țintiri țintirile
genitiv-dativ singular țintiri țintirii
plural țintiri țintirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z