țingău definitie

țingắu (reg.) s. m., art. țingắul; pl. țingắi, art. țingắii substantiv masculințingău

țingắŭ m. (d. țînc saŭ ung. cinkó, fetișcană). Vest. Iron. Băĭetan, mucos, tînăr (care pretinde lucrurĭ marĭ): cum să îndrăznească asta un țingăŭ ? – Și țincăŭ (Br.). V. țincar. substantiv masculințingăŭ

țingău m. Mold. 1. băietandru; 2. fig. tânăr fără experiență: pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țingău CAR. [V. ținc]. substantiv masculințingău

ȚINGẮU, țingăi, s. m. (Reg.) Flăcăiaș, băietan. [Var.: țângắu s. m.] – Țânc + suf. -ău. substantiv masculințingău