ținc definitie

credit rapid online ifn

ținc (-ci), s. m. – 1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419). substantiv masculinținc

ținc s. n., pl. țíncuri substantiv masculinținc

credit rapid online ifn

ținc, V. țînc. substantiv masculinținc

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin [!] mulțimea asta ? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș. substantiv masculințînc

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut]. substantiv masculinținc

ȚINC2 s. m. v. țânc. substantiv masculinținc

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke. substantiv neutruținc

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin [!] mulțimea asta ? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș. temporarțînc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiținc

ținc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ținc țincul
plural țincuri țincurile
genitiv-dativ singular ținc țincului
plural țincuri țincurilor
ținc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ținc țincul
plural țincuri țincurile
genitiv-dativ singular ținc țincului
plural țincuri țincurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z