reduceri si promotii 2018
Definitie țințar - ce inseamna țințar - Dex Online

țințar definitie

Armâni pl. adică Români, numele național al Românilor din Tesalia, Epir, Albania de mijloc și Macedonia, numiți și Țințari, iar de Greci Cuțo-Vlahi. – Datele statistice asupra lor variază dela 200.000 la 800.000 de suflete; ei sunt nomazi (păstori) și stabili (agricultori și negustori). Graiul lor e un dialect al limbei române. substantiv masculin armâni

țintár1 (pasăre) s. m., pl. țintári substantiv masculin țintar

țintár2 (joc) s. n., pl. țintáre substantiv masculin țintar

ȚINTÁR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar. substantiv masculin țintar

țintar n. 1. unealta fierarului; 2. joc între doi constând în permutări de bobi într’un pătrat divizat în linii și diagonale. [V. țintă]. substantiv neutru țintar

țintár n., pl. e (d. țintă, pin [!] aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete [!] pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într´altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît [!] mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut [!], că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord). substantiv neutru țintar

ȚINTÁR, (1) țintare, s. n., (2) țintari, s. m. 1. S. n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. 2. S. m. (Ornit.) Inăriță. – Țintă + suf. -ar. substantiv neutru țintar

țînțár m. (lat. pop. zinzálus, zinzárius, zinzála, zenzálus, zimzario, zinzane, tentiale și tzintzalario, a. î., rudă cu tintinnire, a bîzîi; it. zenzára, zanzára, țînțar; ngr. [d. rom.] tsintriras, greĭer, ung. [d. rom.] cincár, slab, V. bînzar). Un fel de muscă foarte supțiratică [!] care trăĭește pin [!] locurĭ băltoase și care, cînd dă de pelea [!] unuĭ animal, maĭ ales a omuluĭ, înfige botu eĭ ascuțit și suge sîngele (culex pipiens). Tot un fel de țînțar transmite microbiĭ frigurilor palustre. Fig. A face din țînțar armăsar, a exagera grozav. temporar țînțar

țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr´un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într´o haĭnă cînd s´a aninat într´un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt [!] picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord). temporar țencușe

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țințar

țințar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țințar țințarul
plural țințari țințarii
genitiv-dativ singular țințar țințarului
plural țințari țințarilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z