țimiráș (înv.) s. m., pl. țimiráși substantiv masculințimiraș
țimiráș m. (ung. cimeres, cu țimir). Vechĭ. Curier postal [!] cu coĭf ornat cu țimir. (VR. 1922, 9, 362). substantiv masculințimiraș
țimiraș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țimiraș | țimirașul |
plural | țimirași | țimirașii | |
genitiv-dativ | singular | țimiraș | țimirașului |
plural | țimirași | țimirașilor |