țiitúră (înv., reg., pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitúrii; pl. țiitúri substantiv feminin țiitură
țiitúră f., pl. ĭ (d. țin, țiŭ). L. V. Stăpînire. Azĭ. Un dans popular jucat ținîndu-se loculuĭ. Melodia acestuĭ dans (Vlah. Rom. Pit. 111). Acompaniament din vioară (V. hang, ison). Țiitorie (jud. Olt.): a trăi în țiitură. substantiv feminin țiitură
țiitură f. horă țigănească (numită și ca la ușa cortului): măi, balaure, cântă țiitura! AL. [V. țiuitură]. substantiv feminin țiitură
ȚIITÚRĂ, țiituri, s. f. (Pop.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itură. substantiv feminin țiitură
| țiitură | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țiitură | țiitura |
| plural | țiituri | țiiturile | |
| genitiv-dativ | singular | țiituri | țiiturii |
| plural | țiituri | țiiturilor | |