țiitoare definitie
- Vezi aici mai multe rimețiitoare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuți
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuții
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
țiitór (înv., pop.) (ți-i-) adj. m., pl. țiitóri; f. sg. și pl. țiitoáre adjectivțiitor
ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 3. Adj. (înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. adjectivțiitor
țiitoare, țiitoare s. f. concubină, amantă adjectivțiitoare
țiitoáre1 (persoană) (pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre adjectivțiitoare
ȚIITÓRI s. f. pl. 2. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. substantiv feminințiitori
!țiitoáre2 (loc de pândă) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitórii; pl. țiitóri substantiv feminințiitoare
țiitoáre f., pl. orĭ (d. țin, țiŭ. P. pl., cp. cu privighetoare). Întreținută, concubină. Trecătoare, locu pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ: la pîndă la țiitorĭ (Od. Psevd. 99). substantiv feminințiitoare
țiitoare f. 1. femeie întreținută (cf. țineà 8); 2. locul unde vânătorul pândește vânatul: fiți deștepți la țiitori! (cf. țineà 14). substantiv feminințiitoare
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițiitoare
| țiitoare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țiitoare | țiitoarea |
| plural | țiitori | țiitorile | |
| genitiv-dativ | singular | țiitori | țiitorii |
| plural | țiitori | țiitorilor | |