țiitoare definitie

țiitór (înv., pop.) (ți-i-) adj. m., pl. țiitóri; f. sg. și pl. țiitoáre adjectivțiitor

ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 3. Adj. (înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. adjectivțiitor

țiitoare, țiitoare s. f. concubină, amantă adjectivțiitoare

țiitoáre1 (persoană) (pop.) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre adjectivțiitoare

ȚIITÓRI s. f. pl. 2. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor. substantiv feminințiitori

!țiitoáre2 (loc de pândă) (ți-i-) s. f., g.-d. art. țiitórii; pl. țiitóri substantiv feminințiitoare

țiitoáre f., pl. orĭ (d. țin, țiŭ. P. pl., cp. cu privighetoare). Întreținută, concubină. Trecătoare, locu pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ: la pîndă la țiitorĭ (Od. Psevd. 99). substantiv feminințiitoare

țiitoare f. 1. femeie întreținută (cf. țineà 8); 2. locul unde vânătorul pândește vânatul: fiți deștepți la țiitori! (cf. țineà 14). substantiv feminințiitoare

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițiitoare

țiitoare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țiitoare țiitoarea
plural țiitori țiitorile
genitiv-dativ singular țiitori țiitorii
plural țiitori țiitorilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z