țigmău definitie

ȚIGMẮU s. n. (Reg.) Vârf de deal sau de munte. – V. țiclău. substantiv neutruțigmău

țiclắŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ [!]). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.). substantiv neutruțiclăŭ

țigmắŭ, V. țiclăŭ. substantiv neutruțigmăŭ