ȚIGLẮU, țiglăi, s. m. Țiclete (1). substantiv masculințiglău
țiclắŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ [!]). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.). substantiv masculințiclăŭ
țiglắŭ, V. țiclăŭ. substantiv masculințiglăŭ
țiglău | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țiglău | țiglăul |
plural | țiglăi | țiglăii | |
genitiv-dativ | singular | țiglău | țiglăului |
plural | țiglăi | țiglăilor |