țifrășág, -uri, s.n. – 1. Podoabă, ornament, împestrițătură: „Cal fără țifrășag, / Capu' fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Frumusețe închipuită, moft: „Nu mai îmble cu atâtea țifrășaguri” (Faiciuc 1998). Termen atestat în Transilvania și Maramureș. – Din magh. cifraság „ornament” (MDA). substantiv neutruțifrășag
| țifrășag | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | țifrășag | țifrășagul |
| plural | țifrășaguri | țifrășagurile | |
| genitiv-dativ | singular | țifrășag | țifrășagului |
| plural | țifrășaguri | țifrășagurilor | |