țif definitie
ȚIF s. m. (Rar) Iarbă cu firul cilindric, fără foi. – Et. nec.
substantiv masculințif
țif n., pl. urĭ. Munt. Mold. Iron. Bărbuță, cĭoc: are și el un țif de barbă !
substantiv neutruțif
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițif
|
țif
|
nearticulat |
articulat |
| nominativ-acuzativ |
singular |
țif |
țiful |
| plural |
țifuri |
țifurile |
| genitiv-dativ |
singular |
țif |
țifului |
| plural |
țifuri |
țifurilor |
|
țif
|
nearticulat |
articulat |
| nominativ-acuzativ |
singular |
țif |
țiful |
| plural |
țifuri |
țifurile |
| genitiv-dativ |
singular |
țif |
țifului |
| plural |
țifuri |
țifurilor |
