țicni definitie

țicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare. verbțicni

țicni, țicnesc v. r. a se sminti, a înnebuni verbțicni

!țicní (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se țicnéște, imperf. 3 sg. se țicneá; conj. prez. 3 să se țicneáscă verbțicni

țicnì v. 1. a plesni; 2. a crăpa (de dobitoace). [Cf. serb. ȚIKNUTI, a plesni]. verbțicnì

ticnì v. Mold. V. tihni: de i-a ticni ziua de azi CR. verbticnì

TICNÍ vb. IV v. tihni. verbticni

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti. verbțicni

țicnésc v. tr. (sîrb. ciknuti, a țipa, ciki, zoriĭ zileĭ. Cp. și cu teknuti, a atinge, a emoționa). Cĭocnesc și crăp puțin: a țicni un pahar. Cĭocnesc lucrurĭ micĭ: băĭețiĭ se jucaŭ la bile (goage de ciment) pe țicnite(le). verbțicnesc

ticnésc, V. tihnesc. verbticnesc

tihnésc v. intr. (vsl. tihnonti, a se odihni, d. tihŭ, liniștit, blînd). A-țĭ tihni, a te simți mulțămit: mĭe nu-mĭ tihnește să mănînc și să nu daŭ și flămînduluĭ care se uĭtă la mine. – Și ticnesc (Mold.): babeĭ nu-ĭ ticnea (VR. 1911, 11, 254) și tignesc (Trans.). verbtihnesc