reduceri si promotii 2018
Definitie țic - ce inseamna țic - Dex Online

țic definitie

TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic]. substantiv neutru tic

TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic) substantiv neutru tic

tic interj. – Exprimă ideea de mișcare ritmică sau de pulsație. – Var. tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creație expresivă, cf. tac, pic, germ. ticken, rus. tikati; ultima var. reproduce fr. tic-tac.Der. tic, s. n. (Banat, cioc; Olt., bot), pentru al cărui semantism cf. cioc; ticăi (var. tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf. tăcăitac; tîcîială, s. f. (bătaie); ticăi (var. înv. ticăci), vb. (a lucra încet și fără spor, a rasoli; a se desface, a se fărîmița; refl., a suferi, a se chinui, a se zbuciuma, a se frămînta), cf. mogăi (după Cihac, II, 408, din sl. tykati „a înțepa”, după Graur 192, se leagă de țig. tika „sărăcie”, tikalo „ticălos”); ticăit, adj. (lent, calm, amorțit; sărac, nenorocit); ticăință (var. ticăiție), s. f. (mizerie, suferință, chin), se.c XVII, înv.; ticăitură, s. f. (bătaie ușoară); ticală, s. f. (înv., mizerie, nenorocire), cu l expresiv; ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers, rău); ticăloși, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a decădea); ticăloșie (var. ticăloșenie), s. f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate); ticăloșește, adv. (mizerabil). Țig. tika, tikalo trebuie să provină din rom. substantiv neutru tic

1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc). substantiv neutru tic

2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet. substantiv neutru tic

tic1/tic-tíc interj. substantiv neutru tic

tic2 s. n., pl. tícuri substantiv neutru tic

tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic). substantiv neutru tic

TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic-tac. – Onomatopee. substantiv neutru tic

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic. substantiv neutru tic

*tic-tác n., pl. urĭ (fr. tic tac, germ. tick-tack). Zgomotu bătăilor ceasorniculuĭ: se auzea tic-tacu ceasorniculuĭ. V. zig-zag. substantiv neutru tictac

tic-tác1 interj. substantiv neutru tictac

tic-tíc v. tic substantiv neutru tictic

tic-tac n. sgomot regulat și monoton: tic-tacul ceasornicului. [Onomatopee]. substantiv neutru tictac

tic-tác2 s. n., pl. tic-tácuri substantiv neutru tic-tac

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură]. temporar țic

tîc, interj. care arată bătăile inimiĭ saŭ péndululuĭ. (Aŭ și Turciĭ această interj.). V. tac, bîc. temporar tîc

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule ! temporar țîc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țic

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z