țițéică (reg.) s. f., g.-d. art. țițéicii; pl. țițéici substantiv feminințițeică
țițéĭcă f., pl. ĭ (după var. țițeche, ar fi de orig. lat. Cp. cu tindeche). Munt. vest. Trans. Un fel de leagăn compus dintr´o scîndură fizată pe un stîlp și pe care un băĭat o´nvîrtește orizontal pe cînd alțĭ doĭ băĭețĭ șed la capete. substantiv feminințițeĭcă
țițeică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țițeică | țițeica |
plural | țițeici | țițeicile | |
genitiv-dativ | singular | țițeici | țițeicii |
plural | țițeici | țițeicilor |