țiței definitie

țițéi s. n., (sorturi) pl. țițéiuri substantiv neutruțiței

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede [!] peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s´a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt [!] pintr´un [!] cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire [!], de coloare [!] neagră pînă la galben deschis. – În est țîțî́ĭ. substantiv neutruțițeĭ

ȚIȚÉI, (2) țițeiuri, s. n. 1. Amestec lichid de hidrocarburi solide, lichide și gazoase, precum și de alți compuși organici, care se găsește în pământ sub formă de zăcământ și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. 2. (La pl.) Diferite feluri de țiței (1). – Et. nec. substantiv neutruțiței

țițeiu n. 1. zer gros ce se obține mestecând tare și peste tot zerul pus în căldarea pe foc: ciobanii pun țițeiul de se acrește; 2. petrol brut. [Derivat din țâță: lit. lapte de țâță]. substantiv neutruțițeiu