ȚIȘNÍRE s. f. v. ȚIȘNI. [DLRM] substantiv feminințișnire
țișnì v. 1. a ieși cu putere și iuțeală vorbind de lichide, lumină, foc; 2. a izbucni: am țișnit odată cu țărna în cap CR. [Onomatopee: țiș ! exprimând izbucnirea sgomotoasă mai ales a apelor curgătoare]. verbțișnì
țișnire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țișnire | țișnirea |
plural | țișniri | țișnirile | |
genitiv-dativ | singular | țișniri | țișnirii |
plural | țișniri | țișnirilor |