țepúșă, s.f. – v. țăpușcă. substantiv feminințepușă
țepúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (dim. d. țeapă). Țeapă mică (de ex., cum se pune la carele încărcate cu fîn ca să nu cadă fînu). Boldure, lemnu cu care strîngĭ gura saculuĭ (Mold.). Ghimpe (de copac, de fer), spin saŭ așchie de scîndură: mĭ-a intrat o țepușă´n deget (V. țeapcă, țăpligă). Est (țăpușă). Sulă p. opincĭ: încearcă să lucreze cu custura [!] și cu țăpușa (Sadov. VR. 1911, 4, 48). substantiv feminințepușă
țepușă f. 1. țeapă mică; 2. partea ascuțită a parului. substantiv feminințepușă
ȚEPÚȘĂ, țepușe, s. f. 1. Par ascuțit, țeapă; p. restr. vârf ascuțit al unui par. 2. Așchiuță. ♦ Ghimpe, spin. – Țeapă + suf. -ușă. substantiv feminințepușă
țepușă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țepușă | țepușa |
plural | țepușe | țepușele | |
genitiv-dativ | singular | țepușe | țepușei |
plural | țepușe | țepușelor |