țăpoĭát, -ă adj. (d. țăpoĭ). Br. Coarne țăpoĭate, coarne (de boŭ) ca țăpoĭu, țapoșe. – Și țep- ? adjectivțăpoĭat
țepoiat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | țepoiat | țepoiatul | țepoiată | țepoiata |
plural | țepoiați | țepoiații | țepoiate | țepoiatele | |
genitiv-dativ | singular | țepoiat | țepoiatului | țepoiate | țepoiatei |
plural | țepoiați | țepoiaților | țepoiate | țepoiatelor |