ȚEP, țepi, s. m. Țeapă (3-4) [în DEX'98]; ghimpe, spin. Țepii trandafirului. Țepii ariciului. – Din țeapă (probabil refăcut din pl. țepi). substantiv masculințep
țep (ghimpe, păr aspru) s. m., pl. țepi substantiv masculințep
țep m. (var. din țeapă. Nsl. cep, crăpătură; rus. sîrb. cep, îmblăciŭ. V. înțep și cep 1). Ghimpe (făcut de natură saŭ de om): țepiĭ aricĭuluĭ, aĭ salcîmuluĭ, aĭ unuĭ gard ca să nu sară hoțiĭ. V. brustur, coșcan. substantiv masculințep
ȚEP s. m. v. țeapă. substantiv masculințep
țep | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | țep | țepul |
plural | țepi | țepii | |
genitiv-dativ | singular | țep | țepului |
plural | țepi | țepilor |