țarnă definitie

țárnă, V. țarină. substantiv feminințarnă

ȚÁRNĂ s. f. v. țarină1. substantiv feminințarnă

tîrnă (-ne), s. f.1. Coș mare de răchită, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botniță care se pune la vite pentru a le împiedica să pască. Origine incertă. Se consideră der. din bg. trăvna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tărna, adăugat de Conev 74, pare să provină din rom.), în legătură cu sl. trŭnŭ „spin”, cf. tîrn. Această der. este posibilă, dar nu încetează să fie bătătoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „împletitură de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscută. substantiv feminintîrnă

tấrnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. tấrnei; pl. tấrne substantiv feminintârnă

târnă f. 1. coș sau traistă pentru merinde; 2. stup făcut din nuiele lipite cu pământ. [V. târn]. substantiv feminintârnă

țắrnă, V. țărînă. substantiv feminințărnă

țărnă f. Mold. țărână: începe a-și arunca țărna depe cap ca buhaiul CR. substantiv feminințărnă

tî́rnă f., pl. e (lat. taberna, „tavernă, baracă, cort”, care, la plecare, se preface în „sac, coș”. V. tăgîrnă, zăgîrnă, atîrn). Munt. vest. Traĭstă (desag) de aba: o tîrnă de cartofĭ. Olt. Trans. Munt. Mold. Coș mare c´o toartă saŭ cu doŭă de cărat roadele cîmpuluĭ saŭ grădiniĭ ducîndu-l în cobiliță saŭ ținîndu-l doĭ cu mîna. V. oboroacă. substantiv feminintîrnă

ȚẮRNĂ s. f. v. țărână. substantiv feminințărnă

TẤRNĂ, târne, s. f. (Reg.) I. 1. Coș de nuiele, mai larg la gură decât la fond (prevăzut cu două toarte); coșarcă, târnog. ♦ Stup de albine făcut din nuiele împletite. 2. Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 3. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. II. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Var.: târn s. n.] – Cf. bg. trăvna. substantiv feminintârnă

țárină f., pl. ĭ, vechĭ e (vsl. carina, bir; sîrb. cárina, vamă; rut. cárina, ogor. Bern. 1, 127). Cîmp lucrat, arătură, ogor. – În est țarnă (ca pernă d. perină). substantiv feminințarină

țărî́nă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e. substantiv feminințărînă

zăgî́rnă f., pl. e (lat. zăberna, torbă, geantă, var. maĭ tîrzie din tăverna, de unde s´a făcut tăgîrnă și tîrnă, V. brînză și gibernă). Sidilă, torbă de cînepă de strecurat jintița orĭ de pus brînza orĭ urda la scurs. Torbă, traĭstă mică (Nț. Rev. I. Crg. 4, 27). – În Bz. și zăgîlnă, în Bucov. -îlnă și -îlneáță, pl. ețe (în Ml. și tăgîrnă). V. hîrzob. substantiv femininzăgîrnă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluițarnă

țarnă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țarnă țarna
plural țărni țărnile
genitiv-dativ singular țărni țărnii
plural țărni țărnilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z