țapină definitie

țapín și sapín n., pl. e, țapínă și sapínă f., pl. e și ĭ (nsl. capin, d. germ. carintian zappin, sapă de înlăturat mărăciniĭ, care vine d. it. zappa, sapă [de unde și sîrb. capa, topor], augm. zappone [de unde sîrb. cápûn]. Toate dintr´o răd. imitativă din care vine și țăpoĭ și zăpsesc și interj. jap. Bern. 1, 121). Tîrnăcop c´un singur braț (și acela oblic ca să formeze un unghĭ obtuz cu coada), care se bagă pe supt [!] grinzĭ și buștenĭ ca să-ĭ urneștĭ. – Țapín în Trans., sapín îm Ml., țapină în Maram. Buc. V. țiŭ, raz 1 și pîrghie. substantiv feminințapin

țapínă (-ne), s. f. – Cîrlig, cange. – Var. sapin(ă), țapin. Slov. capin (Candrea), legat de it. zappa, cf. tirol. zappîn (Miklosich, Fremdw., 80). substantiv feminințapină

țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne substantiv feminințapină

ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec. substantiv feminințapină