țăruș definitie

țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. substantiv masculințăruș

țărúș s. m., pl. țărúși substantiv masculințăruș

țărúș m. (orig. neșt.). Par mic înfipt în pămînt (de legat o vită, pînza cortuluĭ ș. a.), jalon. substantiv masculințăruș

țăruș m. 1. par mic ce se bate în pământ; 2. priponul calului. [Origină necunoscută]. substantiv masculințăruș

ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație etc. – Et. nec. substantiv masculințăruș