țărmuitór (rar) (-mu-i-) adj. m., pl. țărmuitóri; f. sg. și pl. țărmuitoáre adjectivțărmuitor
țărmuitor a. mărginaș: mările țărmuitoare și cetăți lângă limanuri EM. adjectivțărmuitor
ȚĂRMUITÓR, -OÁRE, țărmuitori, -oare, adj. (Rar) Care mărginește ceva; înconjurător. [Pr.: -mu-i-] – Țărmui + suf. -tor. adjectivțărmuitor
țărmuitor | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | țărmuitor | țărmuitorul | țărmuitoare | țărmuitoarea |
plural | țărmuitori | țărmuitorii | țărmuitoare | țărmuitoarele | |
genitiv-dativ | singular | țărmuitor | țărmuitorului | țărmuitoare | țărmuitoarei |
plural | țărmuitori | țărmuitorilor | țărmuitoare | țărmuitoarelor |